În perioada 31 august - 4 septembrie 2022, va avea loc cea de a patra ediție brașoveană a
Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, manifestare găzduită de Piața Sfatului și
care face parte din cea mai longevivă și mai cunoscută serie de evenimente dedicate cărții
și educației din țara noastră.
Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România
Brașov FM, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, iar deschiderea oficială a ediției va
avea loc miercuri, 31 august, la ora 12:00.
Cu acest prilej, vă rugăm să ne susțineți în promovarea evenimentului în rândul elevilor și al
cadrelor didactice din Brașov, mai cu seamă pentru organizarea și derularea a două concursuri
de creație care le sunt adresate tinerilor brașoveni: Concursul de artă plastică
„#Brașovulmeuîn2030” și Concursul de creație literară „#MândrudeBrașovulmeu”.
Pentru aceste concursuri, cofinanțate de Primăria Municipiului Brașov, se vor oferi 15 premii în
valoare de câte 300 lei.
Concursurile sunt adresate exclusiv elevilor orașului Brașov și au ca principale obiective
stimularea creativității și creșterea gradului de conștientizare a apartenenței la comunitatea din
care fac parte, în rândul elevilor brașoveni.

TEL VERDE 0787.617.107

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICA

tel verde