Salvați Copiii România coordonează, începând cu anul 2008, proiectul european Ora de Net care  vizează creşterea nivelului de folosire utilă, sigură şi creativă a Internetului  de către copii.

Demersurile naţionale sunt susţinute de Ministerul Educaţiei prin Protocolul de colaborare interinstituţional Nr 9780/03.08.2017.

Ziua siguranței pe Internet este un eveniment global care se desfășoară anual în luna februarie, sub egida rețelei europene “INSAFE” – reţeaua internaţională a Centrelor Naţionale „Better Internet for Kids”Cu această ocazie, coordonatorii programului Ora de Net lanseazăun concurs naţional "Aleg conştient. Stop dependenţei de Internet!"adresat copiilor şi tinerilor sub coordonarea unui adult, cadru didactic sau lider al unui grup de iniţiativă.

Concursul  se va derula în perioada 20 februarie - 12 aprilie 2019 şi pot participa clase de elevi şi profesori din învăţământul preuniversitar din România, la categoriile I-III (Categoria I este compusă din elevi ai claselor 0 – IV; Categoria II: clasele V – VIII; Categoria III: clasele IX – XII) și grupuri de iniţiativă din cadrul organizaţiilor pentru copii şi tineret la Categoria specială.

Înscrierea se va face cel târziu la data de 12 aprilie 2019, după finalizarea întregului proces descris în materialele de prezentare puse la dispoziţie de echipa Ora de Net. Menţionăm că nu este necesară o înscriere prealabilă a celor care sunt interesaţi de participarea la concurs.

Regulamentul complet al concursului şi resursele care vă vor susţine în implementarea paşilor necesari pentru înscriere, pot fi consultate pe pagina dedicată acestei iniţiative : www.oradenet.ro/concurs2019

Transmitem mulţumiri pentru susţinerea permanentă a proiectului Ora de Net de către Inspectoratul Şcolar şi vă adresăm rugămintea să informaţi, prin mijloacele proprii, conducerile şcolilor şi cadrele didactice din teritoriu cu privire la existenţa concursului.

În cazul în care aveţi nevoie de informații suplimentare celor existente pe pagina concursului, vă rugăm să contactați:

  • Georgiana Roșculeț  –  Coordonator programe educaţionale Ora de Net
  • Email: 
  • Telefon mobil: 0736 432 161 (disponibil exclusiv marţi şi vineri, orele 14.00-16.00)

 

TEL VERDE 0787.617.107

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICA

tel verde